| Doar o clipă de iubire și am gustat nemurirea din privirea ta |

Doar o clipă de iubire

și am gustat nemurirea din privirea ta –

cerul se oglindea în adâncurile ochilor tăi,

sub bluza ta, am descoperit norii,

iar degetele-mi alunecau pe o hartă

a comorilor ascunse, pe căi ne mai pătrunse...

Mi-ai șoptit la ureche ceva despre buze,

ademenitor – cuvântul unei muze,

cu gust de ciocolată neagră și sare de mare,

doar soarele și mâna mea te mângâie pe picioare;

căldură mare – pe pielea ta degetele mele cad ninsoare

și se topesc curgând pe gâtul tău. 

Duminică
28 August 2016
La Poarta Crișului.

| amorțeli metafizice |

Când ești poet și n-ai nici un folos pe lume, 

cuvântul ți-e neauzit și ființa fără nume,

cum ai putea să îți păstrezi inima tăciune

și dorul tău să se înalțe ca o rugăciune? 

  

Așteptând apa să curgă de la robinet,

sau treapta să te ridice din subteran profet 

al asfaltului, al prafului, al catalogului cu ofertele  

supermarketului. Stăpânește-ți momentele,  

nu le cheltuii cu banconotele, ci cu sentimentele. Ești pierdut, camuflat în toate evenimentele, așteptând timpul să curgă ca lumina în străzi, trotuare, 

în noaptea adâncă a sufletului, lipsită de continuare.  

Lasă-mă să fiu lumina ochilor ce caută claritatea

milioanelor de detalii, obositoare cu cantitatea 

amăgirilor; privind dintr-un punct fix amintirile,  

realul devine abstract. Ești pierdut, printre chipurile  

antagonice, în oceanul de materiale de construcții folosite, 

al ideilor noi ce sunt deja învechite...  

Lasă-mă să-ți fiu poetul tată... să-ți fiu poetul fiu... 

cuvântul meu să te-nsoțească-n viață, până la sicriu.  

Ascultă-mă! Ridică-te! Fii viu!

Duminică,

26 Iunie 2016.

La Poarta Crișului..

|necugetată|

Nu am să îți spun nimic important,
despre iubirea noastră,
că ar fi, un joc elegant
al astrelor, în lumină-mișcare.


Sub influență - suntem -
și doar iubirea face o diferență între
/o pre supusă libertate și
/o pre supusă detență și
/o pre supusă clemență,
pe care o așteptăm, simițind că o merităm,
în virtutea faptului că existăm,

că doar Lumea se sfârșește cu Noi...


/ne zbatem-mpreună, cuplu de aripi
atipic.


/descendenți ai primilor oameni
care au băut cafea la ibric.


/zâmbetul de pe buzele tale are
o legătură directă cu răsăritul de soare.


/cafeaua curge ca un râu fierbinte din
noaptea lungă și neagră a părului tău.


/ochii tăi - întinse câmpii de smarald,
să mă scufund, în întinderile lor de aer cald,


ca-ntr-un imaginarium,
în care mă autoconsum


spre sfârșire.\

duminică

21 Februarie 2016.

La Poarta Crișului.