Superstiții și alte frici păgâne,
peste noi încă mai sunt stăpâne
și libertatea – ne costă ca o pâine
și devenim iar slugi, a zilelor de mâine,
și vocea noastră un lătrat fricos de câine.
Somnul națiunii e somul rațiunii,
indus ca o comă, prin undele radio și cablu tv,
venin administrat la ore fixe în subconștient,
ce ne îngroapă-n canapea ca un medicament,
o viață trăită de om, cum te transformă-n pacient.
Să ne deșteptăm, dar nu atunci când sună ceasul,
văzut-am toți cum moartea își începe valsul,
cum ne întinde mâna – nu-i mai putem refuza dansul
de flăcări și de fum din baruri, spitale, biserici,
egali copii și tineri și bătrâni, fie atei sau clerici.
O lumea voastră nouă, nouă înșelătorie
voi faceți sclavul bucuros de-a sa sclavie,
justiția sărmana oarbă, să bântuie ca o stafie
să plângem neputincioși pe-a noastră avuție,
marea, câmpul, dealul, muntele, pădurea, nu scapă de hoție,
o să sfârșim ca Eminescu, doar de-om avea, vreun om, atâta bărbăție...
Atâtea conspirații, atâta sărăcie și lipsă de valori,
și nepăsare, delăsare și trădare,lipsă de ideal și de moral
cum ne lăsăm străinilor să fim vânduți ne pare ireal,
și e absurd cum strigătul nostru e auzit de surd
și fiecare schimbare ne cheamă înapoi pe bulevard.
Miercuri
4 Noiembrie 2015,
La Poarta Crișului.
