Nu mai contează nici un dumnezeu
când îi cari numele cu tine în luptă |
legătura de ață spirituală-i ruptă
iar moartea cu carne de om se înfruptă.
Dec 9, 2015
Necanonică 19
Nov 8, 2015
A fost frig dimineață
A fost frig dimineață
de ne-am lungit la cafele
de deabia ne-a mai oprit tavanul;
n-am mai avut de ales decât divanul.
Ne-am scufundat buză pe buză
într-o imagine acvatică confuză.
Cearceafurile făceau valuri
să semene cu marea,
pe pielea și pe părul tău
uscându-se ca sarea,
muzica ne atingea sinistru pereții,
ce învolburare, naștere a frumuseții
într-o ceașcă de cafea cu spumă,
de-ar mai putea
și timpul
să rămână...
Duminică,
8 Noiembrie 2015
La Poarta Crișului.
Nov 4, 2015
Superstiții și alte frici păgâne
Superstiții și alte frici păgâne,
peste noi încă mai sunt stăpâne
și libertatea – ne costă ca o pâine
și devenim iar slugi, a zilelor de mâine,
și vocea noastră un lătrat fricos de câine.
Somnul națiunii e somul rațiunii,
indus ca o comă, prin undele radio și cablu tv,
venin administrat la ore fixe în subconștient,
ce ne îngroapă-n canapea ca un medicament,
o viață trăită de om, cum te transformă-n pacient.
Să ne deșteptăm, dar nu atunci când sună ceasul,
văzut-am toți cum moartea își începe valsul,
cum ne întinde mâna – nu-i mai putem refuza dansul
de flăcări și de fum din baruri, spitale, biserici,
egali copii și tineri și bătrâni, fie atei sau clerici.
O lumea voastră nouă, nouă înșelătorie
voi faceți sclavul bucuros de-a sa sclavie,
justiția sărmana oarbă, să bântuie ca o stafie
să plângem neputincioși pe-a noastră avuție,
marea, câmpul, dealul, muntele, pădurea, nu scapă de hoție,
o să sfârșim ca Eminescu, doar de-om avea, vreun om, atâta bărbăție...
Atâtea conspirații, atâta sărăcie și lipsă de valori,
și nepăsare, delăsare și trădare,lipsă de ideal și de moral
cum ne lăsăm străinilor să fim vânduți ne pare ireal,
și e absurd cum strigătul nostru e auzit de surd
și fiecare schimbare ne cheamă înapoi pe bulevard.
Miercuri
4 Noiembrie 2015,
La Poarta Crișului.
Oct 19, 2015
poem atmosferic
Ascultam murmurul apei de la robinet,
cu tremurul de țevi sfârșindu-se strident,
ca o previziune a unui accident;
sunetul cafelei, ce umplea spațiul gol din cană,
curgând peste lenea mea ca un balsam pe rană,
trezindu-mi simțurile, așa cum vântul mângâie copacii,
cu o mie de atingeri, de parc-ar călca pe frunze gândacii,
negrii ca literele unui ziar, cu miros proaspăt de tipar.
Mușcam o felie de pâine uscată financiar, segmentar,
din porțiunile cu sunetele ascuțite, ca niște cuțite,
eram totuși nostalgic după muzici nemaiauzite.
Priveam pe ecran câmpul bombardat de apele cerului
simțind cum frigurile mă cuprind, din a pământului
adâncuri – aburii levitau în cameră lipindu-se de geam,
totul era abstract, dar mă prefăceam că îl înțelegeam.
Duminică,
18 Octombrie 2015,
La Poarta Crișului
Oct 11, 2015
Șoptirea secretelor
Bătea un soi de nepăsare-n geam,
în cameră cu liniștea, tavanul era calm.
Un ceas, ne pândea cuminte la ușă,
trăindu-și gândurile sale de căpușă.
Pe podea, pe scânduri, florile de praf
păreau ofilite, în valuri, perdea și cearceaf.
Ne aprindeam imagini de la o veioză,
încă îmbrăcați – în stare de nimfoză.
Umbrele noastre se atingeau pe un perete,
în timp ce ne șopteam urechilor secrete,
la margine de lumi concrete.
La Poarta Crișului,
Dumincă, 11 Octombrie
2015.
Sep 20, 2015
Treiului
de ce voi trei v-ascunde-ți de mine,
ce jocuri poartă zeitățile meschine,
de tot îmi dați târcoale ca niște jivine
și mușcătura voastră tot uită să mai vie.
Sep 9, 2015
Necanonică 18
Cel ce nu va crede
se va pierde căutând,
în deșert sau în largul apelor,
în cosmos sau la suprafața planetelor,
cât setea strămoșilor noștrii e vie încă, în noi.
se va pierde căutând,
în deșert sau în largul apelor,
în cosmos sau la suprafața planetelor,
cât setea strămoșilor noștrii e vie încă, în noi.
Sep 7, 2015
Sfârșindu-se pe dușumea
Din privirea ta mi se deschide universul,
îi dezvăluiești misterele cu mersul
unei pensule în albul unei pânze,
culorile se zbat ca-n dansul unei frunze
în vântul ușor al unei minți confuze
ce caută o logică pe care să viseze
lucid – de la sine să nu se deculpeze.
Când tu adormi mi se închide universul,
sub pleoapele tale, mi se generează versul
ca o conexiune mentală cu profunzimea
din canapea, ce e egală cu adâncimea
în care îți afunzi submarinul de vise de catifea,
ca un șaman ți le trezesc pe toate la o cafea
coborându-te ca pe o plajă, pe dușumea.
La Poarta Crișului,
Dumincă, 6 Septembrie,
2015.
Aug 5, 2015
Necanonică 17
Nenăscut fiind cunoșteam adevărul;
trăind – mi-am desăvârșit uitarea.
Aștept sfârșitul,
ca pe o deschidere limpede a ochilor.
trăind – mi-am desăvârșit uitarea.
Aștept sfârșitul,
ca pe o deschidere limpede a ochilor.
Jul 4, 2015
Necanonică 16
Cuvântul e zăcământul,
ce-l dezgropăm cu limba, cu gândul,
și-l tremurăm uneori în rostire,
când îl folosim în război, sau iubire.
ce-l dezgropăm cu limba, cu gândul,
și-l tremurăm uneori în rostire,
când îl folosim în război, sau iubire.
May 27, 2015
Desfacerea
Noi vrem pamânt,
s-avem unde ne-ntoarce,
când moartea ne desface materia-n pamânt.
Noi vrem cuvânt,
ramâie-n urma noastră,
când moartea ne desface materia-n pamânt.
Noi vrem deznodământ
adevărul să ne fie revelat,
când moartea ne desface materia-n pământ.
Noi vrem un crezamânt
în zeul ce ne va ține sufletului acoperamânt -
atunci, când moartea ne desface materia-n pamânt.
s-avem unde ne-ntoarce,
când moartea ne desface materia-n pamânt.
Noi vrem cuvânt,
ramâie-n urma noastră,
când moartea ne desface materia-n pamânt.
Noi vrem deznodământ
adevărul să ne fie revelat,
când moartea ne desface materia-n pământ.
Noi vrem un crezamânt
în zeul ce ne va ține sufletului acoperamânt -
atunci, când moartea ne desface materia-n pamânt.
La Poarta Crișului,
Dumincă 24 Mai
2015.
Dumincă 24 Mai
2015.
May 4, 2015
Apr 26, 2015
Din miez de nucă
Frunză verde și o nucă,
îmi veni un dor de ducă,
un dor care mă usucă,
îmi urlă-n cap ca o nălucă,
nu mă pot ține de muncă,
mă pălește cu poruncă,
inima devine stâncă,
dorul încet mă mănâncă,
ca o ploaie, ca un strop,
mă mistuie ca un potop,
sau ca o ploaie de foc.
Să mă ducă, să mă ducă,
dorul și un gând nălucă,
să mă ducă să mă ducă,
că de nu el mă usucă,
nu se-nduplecă de rugă.
îmi veni un dor de ducă,
un dor care mă usucă,
îmi urlă-n cap ca o nălucă,
nu mă pot ține de muncă,
mă pălește cu poruncă,
inima devine stâncă,
dorul încet mă mănâncă,
ca o ploaie, ca un strop,
mă mistuie ca un potop,
sau ca o ploaie de foc.
Să mă ducă, să mă ducă,
dorul și un gând nălucă,
să mă ducă să mă ducă,
că de nu el mă usucă,
nu se-nduplecă de rugă.
Apr 9, 2015
Aș fi vrut...
Aș fi vrut să-ți dau o floare,
dar ea, oare, viață n-are?
Să îi smulg eu ultima suflare?
Și... n-aș vrea să apelez,
la criminali, în piețe.
Florile stau moarte-n vaze,
ce tristețe.
Apr 6, 2015
Chiot
Frunză verde de alun,
am băut eu nu știu cum,
de am devenit păgân,
tot înjur și tot îngân
și tot urlu de nebun.
am băut eu nu știu cum,
de am devenit păgân,
tot înjur și tot îngân
și tot urlu de nebun.
Mar 28, 2015
Mar 24, 2015
Necanonică 14
Suferința mea cea dulce,
fără tine –
n-aș putea trăi.
Trăiesc de parcă-n orice
clipă –
aș putea muri.
fără tine –
n-aș putea trăi.
Trăiesc de parcă-n orice
clipă –
aș putea muri.
Mar 8, 2015
Odă în an lumină
Universul,
e ca o viață de floare,
dintr-un punct ca o sămânță,
germinează, se deschide, înflorește,
apoi, se usucă – moare,
i se-mprăștie sămânța
într-un infint de puncte și secunde
mai durează până germinează toate;
ca un camp de flori e
Multiversul.
La Poarta Crișului,
3 Martie 2015.
Feb 27, 2015
*
Fericirea,
e privirea ce atinge, trupul gol,
când îmbraci al muzei rol;
și eu sunt –
puțin muiat de alcool.
e privirea ce atinge, trupul gol,
când îmbraci al muzei rol;
și eu sunt –
puțin muiat de alcool.
Feb 22, 2015
Feb 13, 2015
Necanonică 13
Sub un ceas trăiește omul,
așteptând ziua de mâine
să-l găsească viitorul.
Toate le rezolvă somnul,
Am trăi și fără pâine,
toate le hrănește Domnul.
Doar minutul cel de mâine,
va face un om din câine,
doar să ne ajute Domnul,
de nu – toate le rezolvă somnul.
Vineri 13. Februarie,
Poarta Crișului
Feb 8, 2015
Apăsătoare
Arbore trist,
cu funie pe creanga ta ,
cine s-a stins sub umbra ta?
Cine,
pentru o ultimă oară te-a atins
și s-a simțit învins
de nemurirea ta?
Umbra ți-e sumbră
și apăsătoare.
7 Februarie 2015,
Girișu de Criș.
Subscribe to:
Posts (Atom)