Fragmentat

Întâiul Fragment

“[… ]

cam atât despre mine.
de vei vrea să ştii, vei mai auzii.

despre tine...
uneori mi-e dor. de cuvinte.
lucruri nespuse, lucruri neterminate.
tipic. (mie şi tuturor)
uneori mă întreb... ce nu vreau să ştiu.

spune-mi că eşti fericit şi că eşti bine.
scrie-mi.
de vei vrea. de îţi vei face timp.

cu drag, ...

p.s. şi uneori zâmbeai şi sărutai cu drag...”*

Al Doilea Fragment (Introspecţie)

un puzzle mental despre mine şi starea mea inactuală,
am o părere despre un buton setat la o psihoză mutuală,
de dor de cuvinte, nespuse, neterminate...
de mult am învăţat s-ascult tăcerea,
acum mă surzeşte, apasă cu o forţă gravitaţională neprecisă.

întrebările nu ştiu cum să le mai întreb, iar răspunsurile mele,
desori întreb... despre tine cu dor, despre sânii tăi mici,
despre picioarele fine, de pielea ta, coala mea de scris, ce n-am scris-o;
am o poftă în buricele degetelor, ce vor să atingă serpentin, trupul tău,
iar despre sufletul meu... nimic mai mult despre sufletul tău...

neperfecţiunea ta, am simţito perfectă pentru neperfecţiunea mea,
şi nu mi-am construit vreo muză, că tu ai fi fost Gala mea,
dar poate-n imaginile iraţionale din hăurile mele mentale, dormea,
silueta ta ca un fetish pentru mine. Azi suntem un tablou, iartă-mi cruzimea,
un nud sumar al amintirilor, cu multe detalii, în care ne înecăm înainte să găsim profunzimea.

*Versurile din ghilimele au fost create de Ea, ci nu de mine, urmând ca Ea să fie muza continuării mele.

B.D.S.M.

(ace analgezice, în lipsă de tutun, la nivelul coloanei vertebrale)

O halucinogenă pensulă a privirii murdăreşte pansamentul strâns legat, împrejurul venelor tale de la o mână,
o lamă între degetele tale, se adânceşte mocnit... Curg picuri din cimentul plâns, din ochii tăi până,
am clădit o armătură din vergele metalice, ce, acoperite, ne uneşte. Totală aservire sub lumina lunii, păgână,
nudul tău fluturând masturbator în oglinda neacoperită ce mă ademeneşte ca dansul ielelor.Un zeu mă-ngână,

toarnă-n paharul meu şi-al iei nectar amar cu stropi de ură, citind certificatul meu apoteozic.. şi iar mă-ngână,
eu zic "Ut puto deus fio", fără să-mi pun speranţa-n zar. M-am înjunghiat într-un ac analgezic, iar cealaltă mână,
ţinea auster lanţul în care se răzvrătea ca-ntr-un coşmar, o ea, îmbrăcată sumar în pielea năpârlită de o evă bătrână...
Aud cum calci adânc, cu tocuri ascuţite, şi unghiile lungi ce bat adânc în toc de uşă, iar privirea sadică amână

durerea divină, un bal al multor măşti ce tăinuiesc plăcerile criptate; multiplu de Bacchus, zei încătuşaţi leagănă
urlete surde; pe clape de orgă se ţese orgie-n aşternut pătat de picături de sânge, un văl de ace subţiri implantate-n coloană,
îţi scad fiecare inspiraţie, îţi adun fiecare expiraţie, în carneţelul meu de dominaţie fabricat din pielea ta cea diafană.
Iubirea-i pentru masochişti, iubito! Eu doar îţi pictez formele, ţi le ascut, îţi şubrezesc emoţiile şi-ţi gâdil tălpile c-o pană.

Aservire şi Disciplină, Dominaţie şi Supunere, Sadism şi Masochism

Versuri de pe Planeta de Concentrare

"Planeta ce nu ştiu s-o numesc, fără soare, un deşert pătat de crăpături abisale,
nopte veşnică deasupra paşilor ce pribegesc, sub privirile răuvoitoare, ce spionează-n cale, calea amăgirilor, încerc să le desluşesc chipurile, cu acele croitoare, ce croiesc zale grele din metale
la încheieturi de mâini si de picioare.
Devin învăţător pentru sine, un înţelept cu gândul mai ascuţit decât săbiile oamenilor ce ocupau în trecuturi uitate de mulţi, pământul;
nemişcat pot să mişc pretutindeni, cu ochii închişi descos perdelele de beznă de pretudindeni,
prizonerul trup, nu are naturala forţă de a menţine captiv demonul divin ce fulgeră universalul,
în dimineţile nucleare ale planetelor cu soare, unde mereu explodează ceva pe şantierele de exploatare a universului.

Haos în creierul difuz, o linişte imensă-mi înconjoară planeta de concentrare, trupul rămâne istovit, deţinut al unei găuri negre mentale, legată prin circuite astrale de alte găuri negre ce îmi transmută locaţiile în infinit;

dacă înainte eram unul acum sunt multiplu, cu diferite chipuri şi forme,
infiltrat ca zeu în religiile universale, sunt punctul de sfârşit al infinitului, ce în Dies Irae voi lumina orice întuneric, şi voi distruge orice mişcare."

Poezie extrasă din cartea "Lirica poeţilor necunoscuţi", carte găsită într-o încăpere de subsol al unuei biblioteci de pe o planetă aflată la marginea unei galxii îndepărtate.